Sumarul proiectului
Procesul de de-instituţionalizare a serviciilor de ajutor psihiatric în România este caracterizat de o lipsă generală a serviciilor bazate în comunitate. Aceste servicii sunt necesare pentru a putea oferi continuitatea serviciilor de asistenţă oferite pacienţilor care au fost internaţi în spitale psihiatrice. Lipsa acestor servicii are drept rezultat un cerc vicios în care pacienţii psihiatrici, după ce au părăsit instituţia în care au fost internaţi, sunt neglijaţi de societate și au recăderi. Prea multe “cazuri sociale“ şi prea mulţi oameni care suferă de un handicap mental sunt implicaţi în tratamente psihiatrice.
Acest lucru are ca rezultat faptul că spitalele sunt încărcate cu pacienţi care ar putea fi ajutaţi de servicii de sănătate mentală bazate în comunitate (extramurale). Organizaţia Amnesty International spune într-un raport din noiembrie 2004 despre serviciile de sănătate mentală din România: “Metodele de plasament practicate în România pot fi privite ca fiind o deprivare arbitrară a libertăţii persoanelor implicate; condiţiile de trai, lipsa de tratament adecvat sunt crude, inumane şi degradante.“



